Chestionar POC –US (Point of Care – Ultrasonography) in medicina de familie. |
1. Aplicații ecografice POC - US: Aplicații de bază și aplicații avansate (cu scop diagnostic).
1 / 4 | 25% |
Autor: Dr. Mihai Iacob - Coordonator National Grupului de Lucru Ecografia MF - SNMF
"Point of care Ultrasonography" – POC -US - Reprezintă ecografia efectuată de medicul clinician la locul de îngrijire al pacientului, atât la cabinet cât şi la domiciliul, pentru a ghida managementul de caz în scop diagnostic precoce şi orientat. Miniaturizarea şi ieftinirea aparaturii ecografice reprezintă un mare avantaj pentru practicanţii ecografiei clinice. POC-US reprezintă practic o prelungire şi o completare a examenului clinic al medicului de familie. Este apanajul în general al specialităţilor medicale care intervin în patologia acută cu precădere în medicina de familie fiind practic un pilon central şi de prim contact cu pacientul. La nivel mondial este introdus în mai multe specialităţi (medicina de urgenţă, terapie intensivă, ORL etc,), iar efortul nostru constă în încercarea de a introduce această metodă ca o investigaţie uzuală şi în domeniul medicinei de familie, de a realiza o serie de ghiduri de practică a ecografiei clinice în medicina primară. Din această perspectivă România reprezintă una dintre ţările în avangardă din perspectiva numărului de medici cu competenţă în ecografia generală. Utilizarea optimă a acestei tehnologii ar putea duce la o reducere a erorilor medicale, un diagnostic precis, pacientul beneficiind de tratament optim cu rezultate generale mai bune.